Oceanul Pacific, cel mai vast ca intindere si cel mai adanc dintre cele patru oceane de pe glob, acopera mai mult de o treime din suprafata Pamantului si contine mai mult de o jumatate din apa Globului. Este uneori divizat in doua sectiuni nominale: partea de nord a ecuatorului care este numita Pacificul de Nord si partea de sud a Ecuatorului, numita Pacificul de Sud. Numele de Pacific, care inseamna "liniste", a fost dat de catre Ferdinand Magellan, navigator portughez, in 1520.

        Oceanul Pacific este limitat la est de continentul Nord si Sud American, in nord de stramtoarea Bering, in vest de Asia, de arhipeleagul Malaysian si Australia ; si la sud de Antartica. In sud-est este divizat arbitrar de Oceanul Atlantic prin pasajul Drake de-a lungul paralelei 68`, in sud-vest separarea fata de Oceanul Indian nu este facuta oficial .

        Unele dintre marile mari marginale ale Pacificului sunt: Marea Bering, Marea Okhotsk, Marea Japoniei, Marea Chinei de Est si Sud, Marea Coral, Marea Tasmaniei, Marea Ross, Golful Californiei. In afara marilor marginale de-a lungul coastei vestice neuniforme, are o suprafata de aproximativ 165 millione de kilometri patrati, cu mult mai mare decat suprafata Globului. Lungimea sa maxima este de 15.500 km de la stramtoarea Bering pana in Antartica si cea mai mare latime de aproximativ 17.700 km din Panama pana in peninsula Malaysiana . Adancimea sa medie este de 4.282 metri. Pacificul are cea mai mare adancime cunoscuta dintre oceanele lumii, de 11.033 in Groapa Marianelor din Guam.

        Pacificul este cel mai vechi dintre bazinele oceanice existente ale lumii, cele mai vechi roci fiind datate aproximativ acum 200 milione de ani . Trasaturile principale ale bazinelor oceanice si ale coastei au fost modificate de fenomene asociate cu tectonica placilor. Etajul de coasta care se extinde pana la adancimea de aproximativ 120 metri este ingustat de-a lungul Americii de Nord si Sud, dar este relativ larg de-a lungul Asiei si Australiei.\par

        Creasta din Pacificul de Est, un sistem muntos in mijlocul oceanului, se intinde pe aproximativ 8.700 km din Golful Californiei pana intr-un punct la aproximativ 3.600 km vest de capatul sudic al Americii de Sud si se inalta la o inaltime de 2.130 m de fundul oceanului. De-a lungul crestei Pacificului de Est, lava ce se ridica din mantaua pamantului sunt fortate sa se desparta, cauzand coliziuni cu placile continentale adiacente, cu limitele lor exterioare. Sub aceasta presiune uriasa, placile continentale se incretesc in munti si placile oceanice aluneca in jos formand santuri adanci, numite zone de subductie, prin care creasta ajunge din nou in manta. Fortele din zonele de incretire si subductie sunt responsabile pentru cutremure si pentru vulcanii care dau numele coastei Pacificului de inel de foc. De fapt, Pacificul contine mai mult de 80 % din vulcanii activi ai pamantului si majoritatea activitatii seismice a acestuia

        Fortele motrice ale curetilor oceanici sunt: rotatia pamantului ,frecarea vanturilor cu suprafata apei si variatiilor de densitate datorita diferentei in temperatura si salinitate. Interactiunile intre vant si curenti au un efect important asupra climei si sunt studiate pentru predictiile de lunga durata a vremii pentru calatoriile pe mare.

        Curentii de suprafata, din Pacificul de Nord, constau in doua arcuri sau un sistem circular. In extrema nordica, arcul Subartic, in sens invers acelor de ceasornic, intalneste curentul Alaska, care curge spre vest, si curentul Subartic, care curge spre est .Partea principala a Pacificului de Nord este dominata de arcul Nordic Central care circula spre Kuroshio sau Curentul Japoniei ,curgand spre nord inspre coasta Japoniei. Curentul California este rece, lat si se misca foarte greu; curentul Kuroshio este cald, ingust si rapid, asemanator cu Golful Stream. Aproape de Ecuator la 5` latitudine nordica contracurentului ecuatorial care curge spre est separa sistemele nord si sud Pacifice, dar trimite majoritatea apelor sale in curentul Nord Ecuatoria .

        Pacificul de Sud este dominat de arcul Sud Central care se misca in sens invers acelor de ceasornic si care intersecteaza curentul Sud Ecuatorial ce curge de la est la sud, curentul Sud Pacific curgand spre vest si curentul Mentor care curge spre nord paralel cu America de Sud. Localizat in extrema sudica a curentului Atlantic, care incercuieste globul unind apele Pacificului, Atlanticului si a Oceanului Indian. Este cea mai importanta sursa de apa ce circula la mari adancimi. Din el curge curentul rece Peru sau Humboldt, care calatoreste spre nord de-a lungul Americii de Sud si trimite apele spre curentul Sud Ecuatorial .

        Fenomenul atmosferic si oceanic din Pacific numit El Nino creaza conditii oceanice neobisnuit de calde cauzand turbulente climatice severe. Curentul cald, care curge spre sud este insotit adesea de fluctuatii in presiunea atmosferica si tiparul vanturilor, are loc in fiecare decembrie, dar este exceptionat de intens din 7 in 7 ani. El Nino din 1982 si 1983 a fost cel mai grav din secolul XX.

        Puternicele sisteme de vanturi din Oceanul Pacific sunt doua grupuri gemene, care bat din vest la est intre 30-70` latitudine, unul in emisfera nordica si unul in emisfera sudica .Aceste vanturi variaza dupa tipare de sezon. Furtunile imprevizibile din Oceanul Pacific Nord-Central sunt studiate pentru posibilul lor efect asupra tiparelor vremii globale. Intre centuri sunt mult mai stabile caile vanturilor care se misca de la sud la est in emisfera sudica. Furtunile tropicale violente numite taifunuri, in Pacificul de Vest, si uragane, in sud-est Pacificului, isi au originea intre centurile de vanturile tarzii de vara si toamna devreme. La Ecuator sunt vanturi ecuatoriale slabe cu activitate ciclonica sezoniera.

        La cele mai mari latitudini din Pacific vanturile au efect direct slab asupra climei si curentilor marini.